
Sarcina la vârsta copilăriei nu mai este de mult ceva deosebit, mai
ales că numărul minorelor care devin mame este tot mai mare pe an ce
trece. În 2005 peste 20.000 de minore din România au devenit mame. Un
an mai târziu, numărul fetelor cu vârste sub 15 ani care au născut a
crescut la 28.000. O cifră halucinantă, care arată câte destine sunt
distruse în fiecare zi.
Trei cazuri de adolescente hunedorence care au rămas însărcinate în
cursul acestui an şcolar sunt cunoscute de reprezentanţi ai
Inspectoratului Şcolar Judeţean. Două dintre ele sunt eleve de liceu,
iar una e la şcoala generală, ceea ce înseamnă că are sub 14 ani.
Numărul elevelor însărcinate ar putea fi însă mult mai mare dacă ţinem
cont că fetele reuşesc uneori să-şi ascundă sarcina timp de mai multe
luni atât faţă de familie, cât şi de colegi şi profesori.
Şcoala le sprijină
Dacă înainte de 1989 minorele gravide erau exmatriculate dacă nu se
transferau la învăţământul seral, acum regulamentul şcolar prevede ca
ele să fie sprijinite pentru a-şi finaliza cursurile învăţământului
obligatoriu.
"Nu încurajăm acest fenomen, însă sprijinim eleva în cauză să îşi
încheie cursurile", spune inspectorul şcolar Ioan Sterea. În şcolile
româneşti se desfăşoară în această perioadă campania "Copii cu copii",
care îşi propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la numărul în
creştere al minorelor care rămân însărcinate. Un astfel de caz este şi
la Colegiul Tehnic de Transport Feroviar "Anghel Saligny" din Simeria.
Minora este în clasa a IX-a, iar directorul şcolii, Marius Steici,
spune că ea provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse.
Potrivit acestuia, tatăl copilului e de origine franceză. În plus,
părinţii elevei ar susţine-o pe aceasta să aibă un copil şi chiar să se
mărite cu francezul, care i-ar ajuta astfel şi pe ei din punct de
vedere financiar.
"Nu am mai avut astfel de cazuri până acum, dar o să facem tot
posibilul să o sprijinim pe tânără să îşi încheie cursurile", mai spune
Marius Steici. Celelalte două eleve hunedorence însărcinate sunt din
municipiile Brad şi Deva.
Prevenţie prin educaţie sexuală de calitate
Tinerii de astăzi îşi încep viaţa sexuală mult mai devreme decât ar
trebui, iar consecinţele neplăcute ale acestui lucru sunt atât bolile
cu transmitere sexuală, cât şi sarcina, spun medicii şi psihologii.
"Fetele îşi încep viaţa sexuală de la 13 ani, dar organismul lor nu
este pregătit pentru asta. Cum nu este pregătit nici pentru o sarcină.
Sunt cazuri în care organismul se dezvoltă destul de devreme însă, abia
la 18-19 ani, corpul e maturizat şi pregătit pentru o sarcină", explică
Alexandru Ciotea, medic primar ginecolog.
Pentru a nu cădea în capcana unei sarcini nedorite la o vârstă prea
fragedă, este foarte importantă educaţia sexuală pe care elevii pot să
o primească la şcoală, dar şi acasă. "O educaţie sexuală de calitate
previne începerea vieţii sexuale. Aceasta se face la şcoală, în timpul
orelor de orientare şi consiliere, fostele ore de dirigenţie, ori la
ora de educaţie pentru sănătate, care poate fi susţinută şi de
psihologul şcolar. De asemenea, recomand discuţiile deschise despre sex
dintre părinţi şi copii", explică psihologul şcolar Diana Teocan.
Zeci de mii de fete intră prea devreme în lumea celor mari, o
demonstrează statisticile. Fără să fie pregătite fizic ori psihic
pentru aceasta. Iar un astfel de fenomen nu poate fi prevenit decât
atunci când sexul nu va mai fi considerat un subiect tabu de către unii
părinţi ori profesori.
"Dintre elevele care vin la control într-un an, abia una dacă
mai e virgină. Iar acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori,
atunci când religia le împiedică pe fete să îşi înceapă viaţa sexuală
prea devreme"
Alexandru Ciotea, medic primar ginecolog
"Ştiu că a fost şi la noi în şcoală un caz acum vreo doi ani.
Deşi sunt mult prea tinere pentru a fi mame, elevele însărcinate nu
trebuie stigmatizate, ci sprijinite"
Dalia Ştefan, director adjunct al Colegiului Naţional "Avram Iancu" Brad
Sursa : WwW.Hunedoreanul.Ro